Capitolul 5

Capitolul 5

 

– Pe bune? – a spus Casey uimită, privindu-mă cu ochii mari. A luat cina la tine acasă? Cu tine?

– Shh! – am avertizat-o eu, uitându-mă îngrijorată prin cantină să văd dacă a auzit cineva. Nu poţi spune nimănui!

– N-o să spun! – a răspuns Casey, făcându-şi semnul X în dreptul inimii. Să mor dacă spun.

Am oftat şi am dat cu piciorul în coşul de gunoi lângă care stăteam. Pentru mine şi Casey a devenit un obicei să purtăm discuţii provate lângă coşul de gunoi, aşa că atunci când eram acolo toată lumea ştia că trebuia să arunce gunoiul în altă parte. Casey şi-a zâmbit în barbă, privindu-l pe domnul Heywood, care tocmai intrase în cantină.

– Uite-ţi oaspetele de la cină – a comentat Casey, împungându-mă cu cotul. Du-te şi vorbeşte cu el.

– Şi să fiu bătută până la moarte? Prefer să nu – am răspuns eu, dându-mi ochii peste cap. N-am încredere în tipul ăsta. Are o personalitate multiplă.

Casey a râs, scuturându-şi capul.

– Nu ştiu despre ce vorbeşti. Din câte ştiu eu despre el, a fost la fel de rău ca un călugăr.

– N-are niciun sens ce spui.

– Mai taci – a răspuns Casey rapid.

Eu am râs.

– Ei bine, crezi ce vrei. N-ai fost tu cea care practic a fost obligată să-i facă o mulţime de cafea şi cina.

Ea a pufnit.

– I-aş fi făcut de bunăvoie.

Eu mi-am dat ochii peste cap.

– Oh, ce ştii tu? Uite că-ţi vine iubitul. Vă las să vorbiţi.

Casey a aruncat cu o căpşună după mine.

– Ok. Dar să-mi spui dacă se întâmplă ceva între tine şi domnul Heywood!

– N-o să se întâmple nimic între noi! – am sâsâit eu la ea, aruncându-i o ultimă privire urâtă şi întorcându-i spatele.

L-am căutat rapid cu privirea pe dl Heywood. Nu vroiam să dau peste el cât timp stau la coadă. Spre norocul meu, se părea că ieşise deja din cantină. Am luat o tavă şi m-am aşezat la rând, mi-am scos banii din buzunar şi am oftat.

– De ce oftezi?

Am sărit în sus şi m-am răsucit. Dl Heywood stătea în spatele meu. Mi-a zâmbit plăcut, părând inocent. Eu l-am privit suspicioasă.

– Ei bine?

– Mă gândeam… – am răspuns încet. La tine.

– Deja te îndrăgosteşti de frumuseţea mea? Credeam că eşti diferită de majoritatea fetelor de aici…

– Nu – am sărit eu, încruntându-mă la el. La personalitatea ta multiplă.

– Shh!

– De ce?

Dl Heywood şi-a coborât vocea şi mi-a aruncat o privire ameninţătoare.

– Dacă află cineva despre cum eram înainte, o să fiu concediat şi chiar am nevoie de bani acum. Aşa că taci. Te rog. – a adăugat el, încercând să-şi mascheze impoliteţea.

Eu am clipit surprinsă de câteva ori. A spus cumva ”te rog”? Poate nu era chiar atât de rău pe cât am crezut eu că ea… Bine, atâta timp cât ignoram acel ”taci” din ultima propoziţie.

Când am ajuns în faţă, am văzut că supa de pui era pe lista de supe. Preferata mea. Dl Heywood s-a băgat în faţa mea şi eu m-am încruntat, dar el era profesor şi trebuia să laşi profesorii în faţă, aşa că nu puteam protesta. A comandat supa de pui, cum aveam şi eu de gând.

– Tu ce doreşti, scumpo? – a întrebat vânzătoarea.

Dl Heywood şi-a luat supa.

– Supă de pui – am răspuns.

– Scuze, tocmai s-a terminat.

L-am auzit pe domnul Heywood pufnind în spatele meu. M-am holbat la tava mea cu neîncredere. Ce noroc pe mine.

– Atunci iau un cheeseburger…

Vânzătoarea mi-a zâmbit şi a pus un cheeseburger pe tava mea. M-am îndreptat spre casierie şi am plătit pentru cheeseburger. Dl Heywood plătea la celălalt. După ce mi-am primit restul, m-am îndreptat spre masa mea, dar dl Heywood m-a oprit.

– Ce? – am întrebat, uşor enervată.

– Uite – a spus, punând supa pe tava mea. Poţi s-o iei tu.

L-am privit surprinsă.

– Ăă, mulţumesc. De ce?

– Ca o mulţumire pentru ziua de ieri – a răspuns el, apoi mi-a făcut cu mâna şi a plecat.

M-am uitat încruntată în urma lui. Chiar nu-mi puteam da seama dacă tipul ăsta era sau nu de treabă. Părea de treabă, poate puţin insistent. Sau poate se prefăcea. Mi-am presat buzele. Era atât de derutant.

Am mers la masa mea, unde Lance şi willis vorbeau. Danielle şi Sadie se încruntau la ei şi păreau iritate. I-am privit curioasă de la distanţă, apoi m-am aşezat la masă. Danielle şi Sadie s-au uitat la mine pline de milă.

– Ar fi trebuit să mai aştepţi puţin până să te-ntorci – mi-a spus Danielle, acoperindu-şi căscatul cu mâna.

– De ce?

– Ascultă – a răspuns Sadie, arătând spre băieţii care priveau fix peretele din partea cealaltă a cantinei.

– Ring, ring – a spus Lance, cu faţa impasibilă.

– Alo? – a răspuns Willis, expresia lui asemănătoare cu a lui Lance.

– Ring, ring – a repetat Lance.

– A-alo? – a răspuns Willis, cu expresia încă serioasă.

– Ring, ring.

– A… alo?

– Ring, ring-

– Bine! – am ţipat, trântind pumnii pe masă. Chiar trebuie să imitaţi în fiecare zi video-uri stupide de pe YouTube?

– Hei, calmează-te, Holly – a răspuns Willis, râzând. Nu ne-ai auzit toată vacanţa. Cred că trebuie să recuperezi.

– Şi tu ai greşit replica – a continuat Lance, încruntându-se la mine. Trebuia să spui: ”N-ai semnal!”

M-am încruntat la ei, iar ei au început să râdă. Sadie şi Danielle au chicotit, iar eu mi-am frecat fruntea.

– Ţi-am spus eu – au spus amândouă în cor.

– Putea fi şi mai rău – le-am spus. Cel puţin n-au recitat tot filmuleţul.

– Adevărat – a răspuns Danielle, dând din cap. Nu ştiu cum reuşesc să memoreze ceva de genul ăsta, dar frate, fac totul ca lumea.

Eu am râs.

– Încerci să te porţi ca Lance?

– Nu, de ce?

– El foloseşte expresii ca ”ca lumea” şi ”timp grrozav” şi ”bunăciune” pentru că-i plac cuvintele englezeşti.

– Nu folosesc ”bunăciune”, Holly – a intervenit Lance, rânjind. Frumoasă încercare.

Eu am ridicat din umeri.

– Spui ”ca lumea” foarte des.

– Ca lumea! – a răspuns Lance. Cereale! Ceai!

Danielle şi Sadie râdeau, iar eu mi-am dat ochii peste cap. Cel puţin nu s-a simţit jignit când am glumit în legătură cu accentul englezesc sau ceva.

– Deci, mergi weekend-ul ăsta la bâlci? – m-a întrebat Danielle când am început să mănânc.

– Se face un bâlci?

– Da, unde se face de obicei – a explicat Danielle. E un bâlci de ăla care umblă prin mai multe oraşe. Pariez că asta e singura dată când vine aici.

– Aha.

– Deci mergi? – a repetat Danielle.

Am ridicat din umeri.

– Poate. Nu cred să am planuri. Cine mai merge?

– Eu! – a intervenit Lance. Şi Casey şi Willis.

– Şi eu – a spus Sadie. Şi Danielle, nu?

Danielle a aprobat din cap.

– Da. Cam toată lumea merge, de fapt.

– Atunci, presupun că merg şi eu – am spus râzând. Ne întâlnim undeva? La ce oră?

– La şapte – m-a informat Lance şi mi-a furat laptele.

– Hei! – m-am plâns eu, întinzându-mă să-l iau înapoi. Încă n-am terminat!

Lance a rânjit şi s-a ridicat.

– Păcat. Pentru că prânzul s-a terminat.

De îndată ce a terminat de vorbit, clopoţelul a sunat. M-am ridicat rapid, am luat laptele de la Lance şi mi-am luat tava. M-am mustrat în gând şi am început să-mi fac loc prin mulţimea de oameni care ieşeau din cantină. Dacă întârziam de două ori la rând, acum că ştiam şi cealaltă ”parte” a domnului Heywood, ce avea el să facă? I-am dat tava mea bucătăresei ca să nu pierd timpul. Mi-am rânjit în barbă. N-aveam cum să întârzii azi. N-o să mă mai duc la dulapul meu. Oricum probabil că n-aveam nevoie de nimic de acolo.

Ca să fiu sigură, am început să alerg spre clasă. Oamenii de pe hol dispăreau unul câte unul, dar mai erau totuşi câţiva, aşa că ştiam că nu eram în întârziere. Am luat-o după colţ şi m-am oprit rapid, aproape izbindu-mă într-un grup de profesori care mergeau împreună pe hol. M-am uitat urât la ei. Ar trebui să meargă puţin mai repede, altfel o să mă împing în ei. Spre furia mea, au continuat să meargă încet. Vorbeau şi râdeau atât de tare încât nici nu mă auzeau când spuneam ”scuzaţi-mă” sau ”mişcaţi-vă”, indiferent de câte ori am repetat. Am continuat să mă uit urât la ei. Acum cu siguranţă aveam să întârzii. Dar spre norocul meu, au intrat într-o clasă din stânga. Am început din nou să alerg odată ce au dispărut din calea mea. Mai aveam vreo zece secunde la dispziţie şi clasa de ştiinţe era cam la 15 metri distanţă. Puteam să ajung.

Am luat-o din nou după colţ şi m-am izbit în ceva tare. Am ţipat surprinsă şi am căzut în fund, gemând şi tresărind de durere.

– Îmi pare atât de rău! – a spus persoana în care m-am izbit.

Clopoţelul a sunat şi eu am plecat capul.

– Nu contează. Oricum e deja prea târziu – am oftat eu.

O mână a apărut în faţa mea şi eu am luat-o. Am fost trasă pe picioare şi eu i-am mulţumit din cap persoanei în care m-am izbit. Când am privit în sus am realizat că era o fată, Kat, din clasa de lângă mine. Am mormăit o scuză şi mi-am târât picioarele spre clasă. Am intrat şi deodată toţi ochii erau asupra mea. Dl Heywood s-a uitat la mine şi a rânjit pentru o secundă, dar imediat după aceea s-a încruntat.

– Asta e doua zi consecutiv când întârzii, domnişoară Evers – mi-a spus.

De parcă nu era evident.

– Ştiu – am răspuns, iar faţa mi s-a înroşit din cauza atenţiei pe care o atrăgeam. Scuze.

Dl Heywood a zâmbit politicos.

– Te-am scuzat ieri, dar pot să vorbesc cu tine după oră astăzi?

L-am privit fix. Eu? Singură cu el? Probabil o să mă bată că am întârziat sau ceva asemănător.

– Ăăă…

– E vreo problemă?

– Nu – am răspuns, iar umerii mi s-au lăsat.

– Atunci, te rog să iei loc – a spus el, făcându-mi semn cu mâna. Încă n-am început lecţia, aşa că n-ai pierdut nimic.

Mi-am tras scaunul şi m-am aşezat, oftând adânc. A fost foarte drăguţ astăzi, aşa că poate avea doar să mă certe puţin şi gata? Aşa speram.

Cineva m-a înghiontit în umăr şi eu m-am întors s-o văd pe prietena mea Amy rânjind la mine.

– Tu şi cu el, singuri? Eşti foarte norocoasă. Cred că aş întârzia la oră doar ca să pot să stau după oră cu el.

Eu am pufnit.

– Nu, eu n-aş face aşa ceva.

– De ce?

– Tipul ăsta e-

Am închis rapid gura când am simţit o mână pe umăr, apăsând în jos foarte tare. Mi-am ridicat privirea şi l-am văzut pe dl Heywood zâmbindu-mi dulce.

– Vreţi, vă rog, să nu vorbiţi în timpul orei?

– Îmi pare rău, domnule Heywood – a spus Amy, arătând stânjenită.

– E în regulă, Amy – a răspuns dl Heywood, zâmbindu-i. Încearcă doar să fii atentă în timp ce vorbesc.

– Ok!

Dl Heywood mi-a eliberat umărul şi eu am rezistat impulsul de a-l freca. Tipul ăsta era cu siguranţă rău. Şi eu trebuia să rămân după şcoală cu el.

 

 

–––––––––

Începe să devină mai interesant 🙂

Anunțuri

10 comentarii (+add yours?)

  1. oana
    Dec 28, 2010 @ 14:22:48

    Foarte fain capitolul si sunt foarte curioasa ce o asteapta cand se va intalni cu el dupa ora.Se pare ca este din ce in ce mai captivant.Multa bafta.Cu drag Oana:)

    Răspunde

  2. bianca
    Dec 28, 2010 @ 22:23:32

    vrau continuare ..

    imi poti da si mie adresa la fan fic in engleza ..te rog rumos :X
    nu mai am rabdare

    Răspunde

  3. Beky
    Dec 29, 2010 @ 14:12:38

    Vreau sa stiu ce se intampla !!!! Nu vreau sa te stresez …dar poate traduci putin mai repede nextul 😀

    Răspunde

  4. bianca
    Dec 29, 2010 @ 17:52:37

    frumos*

    Răspunde

  5. LavyCald
    Dec 29, 2010 @ 20:07:32

    🙂 A fost interesant de la inceput. Acum devine palpitant! 😉

    Răspunde

  6. Luiza
    Dec 29, 2010 @ 22:29:09

    abia ast urmatorul capitol, ai dreptate incepe sa devina interesant 😛 spor la tradus, xoxo

    Răspunde

  7. pascualexandra
    Dec 30, 2010 @ 02:29:55

    Imi place foarte mult ficul.Continua.

    Răspunde

  8. Carro
    Ian 02, 2011 @ 14:17:24

    interesant ficul…spor la tradus…

    Răspunde

  9. unsufletchinuit
    Ian 03, 2011 @ 21:22:56

    ficul asta e chiar bun.Iar traducerea este foarte buna.Pe cand urm?;;)

    Răspunde

  10. cezi
    Ian 04, 2011 @ 17:51:10

    uuuuuwwwwowwwww
    sa vedem ce se poate intampla cand o eleva ramane singura cu un profesor incredibil de tanar si atragator…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: