Capitolul 1

Bella

4 Septembrie

Am trântit uşa camionetei mele vechi Chevy, apucând mânerul când am alunecat pe terenul ploios. Rar era ud ca acum în Phoenix şi niciodată nu era atât de umed. M-am uitat prin jur la celelalte fete din parcare, şocată de cât de mult şi-au aranjat părul în dimineaţa aceasta. Ştiam că vremea umedă o să-mi turtească şi o să-mi încreţească părul în câteva minute, aşa că nu înţeleg care-i rostul. Nu era ca şi cum încercam să atrag atenţia cuiva.

Anul junior era o perioadă teribilă pentru mutat. Şi deja întârziasem o zi la şcoală, graţie problemelor cu fişele. Ceilalţi elevi de aici se cunoşteau probabil din copilărie şi mă îndoiam că îşi doreau prea mulţi prieteni noi. Eu am lăsat câţiva prieteni în soarele din Arizona, odată cu cel mai bun prieten: mama mea.

Dar niciunul dintre lucrurile astea nu conta acum. Să-mi amintesc de adevărata mea casă o să mă întristeze şi o să facă ziua de azi mai grea. Charlie nu s-a purtat altfel decât drăguţ cu mine de când m-am întors la el. Ca şi mine, Charlie nu era prea deschis, dar ştiam că era fericit că eram în Forks. A fost singur foarte mult timp.

Am încuiat uşa şoferului şi m-am îndreptat spre clădire, care se contura ameninţător sub cerul cenuşiu. Oraşul ăsta parcă era un film horror prost. Tot ce aveam nevoie era puţină lumină, poate nişte ceaţă şi o să fim mai fericiţi. Eram extrem de atentă când păşeam, nevrând să mă fac de râs în faţa acestor străini. Mâinile mele au deschis uşa şi eu m-am delectat cu mica mea victorie. Fără alunecări sau căderi. Dar dispoziţia mi s-a stricat din nou când m-am uitat pe orar şi în jurul coridorului şi am realizat că habar n-aveam unde era sala comună.

– Ai nevoie de ajutor?

Ochii mei s-au uitat în jur şi s-au oprit pe un băiat blond care se uita nerăbdător la mine. Avea înălţime medie cu o faţă băieţească, în aparenţă complet neameninţătoare. Am aprobat încet din cap, muşcându-mi buza ca să evit să vorbesc chiar atunci.

Ochii băiatului s-au mutat brusc spre gura mea şi apoi înapoi spre faţa mea. Un zâmbet i-a luminat trăsăturile şi eu m-am relaxat. Părea destul de prietenos şi eu aveam nevoie de ajutor.

– Mda, nu ştiu să găsesc sala.

El a făcut un pas spre mine şi mi-a luat orarul din mână. Ochii lui albaştri s-au luminat de recunoaştere.

– Asta este exact lângă sala mea. Te superi dacă te conduc până acolo?

M-am luptat cu impulsul de a-mi da ochii peste cap la întrebarea asta stupidă. Bineînţeles că nu mă supăr. Eram pierdută. Am mers în jos pe hol şi el s-a uitat din nou la mine cu acea privire nerăbdătoare.

– Deci tu eşti Isabella Swan, nu? Fata şefului poliţiei?

Eu am încremenit puţin. Ar fi trebuit să ştiu că sosirea unei fete noi în oraş o să fie subiect de discuţie.

– Da. Bella. Spune-mi Bella, te rog.

Degetele mâinii mele stângi mi-au răsucit părul, un tic nervos pe care îl am de când eram copil. El mi-a dat din nou privirea aceea ciudată şi eu m-am oprit, încrucişându-mi braţele pe piept.

– Scuze, – a zâmbit el, observându-mi disconfortul. N-am vrut să te simţi incomod. Doar că eşti… foarte drăguţă. Nu mă aşteptam la asta.

Nu pot să-mi dau seama de ce s-a gândit el că asta o să mă facă să mă simt în largul meu. O roşeală trădătoare mi-a încălzit faţa şi m-am uitat la picioare. Băiatul a tuşit agitat.

– Acum, Bella, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le ştii despre Forks. Ştii tu, să te salvezi te sinuciderea socială.

A râs la propria lui glumă, apoi a continuat.

– Eu şi prietenii mei suntem cei mai buni din şcoala asta. Băieţii şi cu mine suntem în echipa de fotbal – s-a lăudat el, ceea ce era foarte imatur din partea lui.

Mă întrebam cât mai dura până ajungeam la clasa mea.

– Cu siguranţă îţi ţin la prânz un loc ca să îi cunoşti.

Mi-a atins umărul cu al lui şi eu m-am abţinut să nu tresar.

– Toţi mergem la Ray’s Diner pe Main Street cel puţin o dată pe săptămână şi eşti binevenită să vii data viitoare, bineînţeles. E un local mare şi mişto de pe aici.

Faptul ăsta m-a făcut să vreau să gem. O cină e cel mai interesant lucru de făcut în Forks? M-a trecut un fior când m-am gândit la asta.

– Nu sunt multe locuri pentru cumpărături aici, dar Port Angeles e numai la o oră distanţă. E un magazin destul de tare care se numeşte Necesităţi & Tentaţii. Şi normal, mai este mall’ul.

El şi-a fluturat mâinile într-un gest care exprima evidenţa, ca şi cum eu cunoşteam Port Angeles şi ştiam despre ce vorbea. A continuat să mormăie până când am ajuns în sfârşit la clasă, oprindu-ne lângă perete înainte să o luăm pe căi diferite.

– Şi cel mai important lucru, Bella, – el a arătat spre mine cu un deget şi eu m-am simţit ca un copil certat; era ridicol. Îţi promit asta. Cel mai important lucru este să-l eviţi pe Edward Masen. Puştiul ăsta e psihopat.

M-am încruntat, imediat simţind simpatie faţă de băiatul care a fost etichetat încă dinainte să-l cunosc. Asta nu părea corect.

– Ştii ceva, acuzaţia asta e greu de crezut pentru mine, având în vedere că nici nu-ţi ştiu numele.

El mi-a depistat tonul dur şi ochii i s-au mărit de surprindere.

– Oh, la naiba, sunt aşa de prost.

S-a plesnit uşor peste cap, încercând să se facă plăcut.

– Sunt Mike Newton.

Mike a întins mâna pentru o tentativă de scuturare. Am oftat şi apoi am luat-o, surâzând uşor la zâmbetul luminos de pe faţa lui. Băiatul a fost drăguţ, poate puţin entuziasmat, şi nu era corect să port mânie din cauza unei persoane pe care n-am întâlnit-o niciodată. Din câte ştiam eu, Edward ăsta putea să fie psihopat şi Mike doar mă avertiza.

Clopoţelul a sunat şi Mike şi cu mine am tresărit uşor.

– Ei bine, asta e chemarea. Te rog, ascultă-mă în legătură cu Masen. Nu vreau să fii rănită.

Eu am dat din cap resemnată.

– Dacă nu ne vedem în clasă, ne vedem la prânz.

Mi-a făcut cu ochiul, ceea ce era destul de neplăcut, şi s-a întors spre clasa alăturată. Am respirat adânc şi am intrat în camera 176.

Majoritatea elevilor erau deja aşezaţi şi am observat numai două scaune libere. Unul era în colţ, înconjurat de trei băieţi vorbăreţi, şi unul lângă o fată mică şi tăcută, între doi copii care erau adormiţi pe birourile lor. A doua opţiune era cu siguranţă mai atrăgătoare. M-am aşezat pe scaun, mi-am scos cartea şi am început să citesc, gândindu-mă că dacă îmi concentrez atenţia altundeva, oamenii o să mă lase în pace. Profesorul a făcut prezenţa în ordine alfabetică. După un minut sau două, a ajuns la mine.

– Isabella Swan?

Eu am ridicat o mână tremurândă şi am încercat cu disperare să ignor privirile noilor mei colegi. Nu s-au uitat în altă parte până când nu au început anunţurile de dimineaţă şi eram sigură că faţa mea era roşu aprins. M-am uitat din cartea mea la biroul de lângă mine, unde fata mică cu păr negru mă privea curioasă.

Părea destul de inofensivă, aşa că i-am dat un zâmbet mic. Trebuia să cunosc ceva oameni pe aici, presupun. Poate îl cunoştea pe Mike.

– Bună, sunt Bella.

Fata a chicotit.

– Crede-mă, ştiu. Eşti subiectul de discuţie al oraşului şi deja văd cât de mult te deranjează.

Eu am chicotit şi am dat din cap, închizând cartea.

– Eu sunt Alice Brandon. Îmi pare bine să te cunosc în sfârşit.

Familiaritatea elevilor cu mine era tulburătoare. Poate Charlie era mai încântat să mă aibă aici decât am crezut iniţial, şi a spus întregului oraş veştile bune. Sigur o să-l necăjesc mai târziu din cauza asta.

– Deci Bella, ai întâlnit pe cineva?

– Doar un băiat, Mike Newton?

Zâmbetul lui Alice a dispărut uşor, o cută formându-se pe fruntea ei. Mă neliniştea, aşa că am vorbit din nou.

– Întotdeauna e atât de… prietenos?

A funcţionat, ea a râs.

– Dacă ai sâni, da, este.

Mi-am amintit despre avertismentul lui Mike despre Edward Masen şi am decis că vroiam o a doua opinie.

– Mike a menţionat ceva care m-a făcut curioasă. Mi-a spus să evit un Edward Masen?

Cuta s-a reîntors şi ea şi-a scuturat capul.

– Ţi-a spus deja asta, nu-i aşa?

Ea a oftat.

– Nu-l prea cunosc pe Edward atât de bine. N-am mai avut o conversaţie ca lumea din gimnaziu. S-a îndepărtat într-un fel de toată lumea când am ajuns în liceu. Ce a spus exact Mike despre el?

Eu am ridicat din umeri.

– Doar că e psihopat. Nu mi-a dat o explicaţie.

– Mike are o problemă mai mare cu Edward decât noi restul, dar într-un fel are dreptate. Edward e foarte ciudat şi nu vorbeşte cu majoritatea oamenilor. Deloc. Într-un fel îmi pare rău de băiat.

Alice a închis ochii şi a dat din cap.

– Dar Mike are dreptate. Probabil e mai bine dacă păstrezi distanţa. N-ar trebui să fie o problemă. După cum am zis, el nu e chiar sociabil.

Clopoţelul a sunat, anunţând finalul întâlnirii cu clasa. Alice şi cu mine am avut prima oră împreună, aşa că mergeam pe hol vorbind prietenos, subiectul lui Edward Masen complet uitat.

Orele de dimineaţă au trecut în ceaţă. Am primit mai multă atenţie decât am anticipat sau decât am vrut. Aşa că clopoţelul pentru prânz a fost mai mult decât binevenit când a sunat la 11:45. Am mers cu paşi mici în cantină, aşteptând la rând pentru un sandwich cu ton. Ochii mei au scanat camera, căutând o faţă familiară. Era o masă cu fete mai tinere, toate îmbrăcate în fuste prea scurte. Un băiat stătea singur în colţ cu un caiet Moleskine deschis peste o felie de pizza, uitându-se fix la foi în timp ce mâzgălea. O combinaţie de alte stereotipuri de liceu umpleau celelalte mese: atleţi, tâmpiţi, tocilari şi independenţi. În final am localizat-o pe Alice în alt colţ al cantinei, stând cu alţi câţiva oameni. Două mese mai încolo, l-am văzut pe Mike Newton.

Am oftat, dorindu-mi să o fi cunoscut pe Alice înaintea lui Mike. Ea m-a văzut înainte să ajung la masa lor şi mi-a făcut cu mâna, zâmbetul ei dispărând când a văzut de cine mă apropiam. I-am făcut trist cu mâna înapoi şi m-am trezit în spatele scaunului lui Mike.

– Um, bună Mike.

El s-a întors brusc, radiind. A tras un scaun pentru mine lângă el şi a bătut zgomotos plasticul roşu. Eu m-am aşezat timidă, aşezându-mi mâncarea în faţa mea.

– Băieţi – ceilalţi ocupanţi ai mesei s-au uitat la mine şi eu am roşit din cauza atenţiei. Aceasta este Bella, ştiţi voi, fata nouă despre care v-am vorbit.

O fată cu păr şaten a zâmbit şi a întins mâna.

– Jessica Stanley. Cred că eşti cu mine în clasă la spaniolă. Doamna Goff, nu?

Eu am zâmbit din cauza numelui familiar şi am dat din cap. Ceilalţi elevi s-au prezentat ca Tyler, Eric, Angela, Lauren şi Ben, dar nu-mi mai aminteam care şi cum era. Majoritatea timpului, am rămas tăcută şi am ascultat, absorbind numele şi detaliile pe care le expuneau prietenii lui Mike. Spre onoarea lui, Mike a încercat să mă includă cât de bine a putut. I-am apreciat efortul, deşi mi-aş fi dorit să se fi relaxat puţin.

După prânz urma biologia şi aveam ora cu Mike. Mi-a făcut capul calendar din nou în drum spre clasă. Chiar am încercat să ascult, dar n-am înţeles prea multe. Am păşit în clasă şi Mike a încremenit.

– La dracu` – l-am auzit pe Mike murmurând încet. Am uitat că Masen e singurul fără partener.

Masen? Edward Masen era în clasa asta? Privirea mea a găsit locul liber în spatele clasei. Era lângă băiatul din cantină, încă aplecat peste caietul Moleskine, cu aceeaşi expresie goală pe faţă.

– Îmi pare rău că nu te-am avertizat, Bella. El n-ar trebui să-ţi spună nimic. Ştie prea bine.

Având acum o faţă pentru faimosul nume n-a făcut decât să-mi sporească simpatia. Am găsit ceva încredere şi i-am şoptit lui Mike pe un ton aspru:

– Pot să am grijă de mine, Mike. Nu eşti tatăl meu.

El s-a încruntat cu regret şi a început să vorbească, dar eu l-am ignorat, mergând spre banca mea. Edward nu s-a uitat în sus când m-am apropiat şi eu m-am uitat rapid la el. Părul lui avea o nuanţă neobişnuită de castaniu, cu tente roşcate din loc în loc. Era împrăştiat sălbatic în jurul capului său. Pielea lui era palidă şi obrajii lui erau puţin supţi dar bine definiţi, şi linia ascuţită a maxilarului se adăuga la structura lui osoasă impecabilă. Cercuri vinete îi înconjurau ochii, care erau prea absorbiţi scriind pentru ca eu să-i pot vedea. Edward Masen era foarte atrăgător şi era greu să faci legătura între acest băiat tăcut şi palid cu reputaţia misterioasă şi urâcioasă.

Mi-am trântit cu zgomot ghiozdanul pe podea ca să-l avertizez de prezenţa mea, dar el nici măcar nu a tresărit. M-am aşezat şi am tuşit uşor, nervii mei luând aproape tot din mine. Dar ceva în legătură cu acest băiat m-a făcut să vreau să fac un efort.

– Bună, sunt Bella Swan. Sunt nouă aici şi presupun că anul ăsta o să fim parteneri de laborator.

Am întins mâna într-un gest prietenesc. Creionul lui Edward s-a oprit pe foaie şi s-a uitat la mine precaut. Respiraţia mi s-a accelerat. Ochii lui erau de un verde aprins şi absolut superbi, dar nu asta m-a uluit. Părea atât de trist. Buzele lui erau întoarse uşor într-o încruntare, ochii lui arătau durerea nespusă, pungile de sub ei amplificându-i înfăţişarea neglijentă. Edward s-a uitat rapid la mâna mea întinsă şi apoi s-a reîntors la caietul lui, mâzgălind mai repede decât înainte, gura lui încruntându-se mai mult.

După câteva secunde era clar că el nu avea să-mi ia mâna sau să răspundă salutului meu. Am încercat să nu mă simt jignită, amintindu-mi ce a spus Alice. Băiatul ăsta rar vorbea cu cineva. Dar în afara efortului meu, eram înfuriată că a presupus că eu eram ca ceilalţi. Eu nu-l cunoşteam pe el şi el nu mă cunoştea pe mine. Nu i-am câştigat dispreţul.

Am petrecut restul orei în linişte. Am simţit un alt junghi de respingere când el s-a repezit pe uşă imediat ce a sunat clopoţelul.

Restul zilei a fost o ceaţă ca şi dimineaţă, şi vedeam ochii trişti ai lui Edward Masen oridecâte ori îmi lăsam gândurile să umble. Nu puteam înţelege cum cineva atât de tânăr, ca mine, putea arăta atât de epuizat şi distrus. Dispoziţia mi s-a îmbunătăţit când a sunat ultimul clopoţel şi am mers rapid la maşina mea, sperând să nu mă întâlnesc cu Mike pe drum. Treizeci de minute mai târziu, eram acasă şi extrem de uşurată.

Prima mea zi la liceul din Forks m-a extenuat şi non-interacţiunea mea cu Edward era mult mai supărătoare decât ar fi trebuit. Mi-am aruncat o pătură peste umeri, m-am întins pe canapea şi am adormit în momentul în care am închis ochii, rugându-mă să mă simt mai bine când mă trezesc.

5 comentarii (+add yours?)

  1. Marina
    Apr 02, 2010 @ 13:35:01

    super capitolul 🙂
    ma intriga mult purtarea lui edward
    mike e un fraier ;))

    Răspunde

  2. cezi
    Mai 28, 2010 @ 16:02:31

    dupa cum am promis, m-am apucat de citit
    imi place:X
    e un fel de paratwilight ;))

    Răspunde

  3. nicoleta
    Dec 14, 2010 @ 01:24:14

    super capitolul
    ma intriga mult purtarea lui edward
    mike e un fraier )

    Răspunde

  4. cozaura98
    Apr 20, 2011 @ 15:41:53

    …edward e cam rau…mike e cam sacaitor

    Răspunde

  5. stephany007
    Sep 01, 2011 @ 18:41:50

    Imi place 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: