Capitolul 20

Durere fizică. Asta m-a trezit, durerea fizică. Capul îmi zvâcnea îngrozitor, parcă-mi era răscolită mintea. Muşchii din tot corpul îmi erau amorţiţi şi aveam senzaţia că fusesem bătută cu brutalitate sau căzusem de la etaj. Am gemut tare şi am încercat să mă mişc, dar conexiunea creier-membre părea să fi fost stârpită undeva pe la mijloc. M-am gândit în momentul respectiv – un gând absolut aleatoriu – că aşa trebuie că se simt oamenii în comă. Vor să se mişte, vor să deschidă ochii, dar le e pur şi simplu imposibil. Pleoapele îmi erau ca de plumb. În locul în care mă aflam ori era o linişte extraordinară, ori şi auzul meu suferise o schimbare drastică.

Am continuat să stau nemişcată – nu că aş fi putut face altceva – şi mă întrebam dacă mi-am pierdut cumva şi memoria sau amintirile. Ce făcusem înainte să fiu bătută, ori înainte să cad de la etaj, depinde. Hm… Îmi amintesc că stăteam pe verandă şi-l aşteptam pe Jacob. Da. Şi Jacob nu venise singur… Venise şi Edward cu el.

Am simţit un nod în gât. Se pare că – din nefericire – amintirile mele erau intacte. Păcat; ar fi fost drăguţ să nu-mi mai pot aminti măcar acea parte a vieţii mele. E ciudat cum amintirile neplăcute sunt cele care rămân cele mai vii în gândurile noastre, cele care ne urmăresc până în ultima clipă. Dacă m-ar întreba cineva care a fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele, aş ezita. N-aş şti ce să spun. Oricum, nici n-aş prea avea de unde alege. Dar dacă aş fi întrebată care-i perioada neagră din viaţa mea, aş şti exact. Moartea părinţilor mei la scurt timp unul după altul a fost dureroasă, într-adevăr, dar nu e ca şi cum ei au vrut să mă rănească. Dar suferinţa provocată de Edward putea fi cu siguranţă evitată. Poate că am avut şi eu o parte din vină pentru că am crezut orbeşte în el. Dragostea e oarbă, iar eu îmi pierdusem vederea cu totul când eram cu el, nu vedeam altceva. Dar el era mai vinovat decât mine, asta era clar. N-aveam de gând să-i găsesc nicio scuză.

A avut un răspuns pentru fiecare dintre acuzaţiile mele şi mi-a explicat tot ce nu-mi era clar, mai puţin mica lui escapadă cu Tanya de după noaptea în care făcusem dragoste. N-a răspuns nimic la asta. Nu ştiu de ce mă aşteptam la altceva. În mintea mea proastă, sperasem să mă înşel, sperasem să aibă o explicaţie logică şi apoi eu să-l iert, el să mă sărute şi apoi să fim fericiţi împreună. Dar nu, nici măcar n-a făcut efortul de a dezminţi.

Încetasem să mai caut o explicaţie. De ce să sufăr în zadar din cauza unui lucru asupra căruia nu am niciun control? Nu are rost să mă chinui pentru ceea ce, la urma urmei, a fost trecător. Dacă ar fi ţinut la mine câtuşi de puţin, nu m-ar fi minţit, nu m-ar fi amăgit cu cuvinte mincinoase, nu mi-ar fi umplut ochii de lacrimi şi inima de durere. E păcat că nu-mi pot închide inima, ca să nu mai simt ce nu vreau să simt aşa cum închid ochii să nu văd ceva ce nu vreau să văd.

Dar dintre toate câte a făcut, probabil cel mai bun lucru e că mi-a dat şansa să trăiesc fără el şi eu o să profit de ea. O să-i arăt nu numai că pot trăi fără el, dar şi că-mi pot construi o viaţă fericită. O viaţă nouă alături de copilul meu – da, copilul meu, nu al nostru. Când a renunţat la mine a renunţat şi la el/ea. Dar nu sunt atât de egoistă încât să-i ofer copilului meu o viaţă fără un tată. Nu, o să-i ofer un tată… de îndată ce-l găsesc. O să trec peste Edward cu totul şi singurul lucru care o să-mi aducă aminte de el va fi copilul.

Cu acest gând în minte, am deschis ochii. Vedeam ca prin ceaţă tavanul alb al camerei mele. Lumina difuză a lampei de pe noptieră arunca umbre ciudate pe pereţii camerei. Se părea că-mi reveniseră şi restul simţurilor, pentru că urechile mi-au fost inundate de sunetul vocii îngrijorate a lui Jacob şi apoi am simţit cum am fost strivită de pieptul său cald şi musculos. Senzaţia de căldură era atât de plăcută, încât am închis din nou ochii şi am oftat mulţumită. Nici nu realizasem cât îmi era de frig.

Jacob mă strângea atât de tare, mai-mai să-mi rupă oasele. Deja aveam dificulăţi în a respira. Am încercat să-i spun să încerce să nu mă sufoce, dar parcă limba-mi era încleştată. Aşa că am aşteptat să treacă momentul de compasiune afecţiune frăţească – nu erau foarte lungi de obicei – şi m-am relaxat, atât cât era posibil când eşti sugrumată.

– Jacob, o sufoci – a spus o voce glacială, cu o nuanţă de amuzament în ea.

Am încremenit instantaneu, ochii mi s-au deschis automat, iar senzaţia de frig era acum înzecită. Acum chiar îmi doream ca Jacob să mă sugrume. Inconştient, mi-am strâns braţele în jurul trunchiului lui Jacob, în speranţa că avea şi el să mă strângă mai tare. Din păcate, gestul a avut efect invers; ori poate mi-a dat drumul din cauza cuvintelor lui Edward. Cert e că şi-a desprins braţele din jurul meu şi s-a aşezat lângă mine, oferindu-mi o vedere de ansamblu a încăperii. Edward stătea în scaunul din colţul camerei, lângă fereastră, cu bărbia sprijinită în palmă şi cu cotul sprijinit de genunchi. Privea obosit în toate direcţiile, numai spre mine nu. Slavă cerului.

Mi-am plecat privirea, jenată. Apoi m-am înfuriat pentru că mă simţisem jenată. De ce mi-ar fi ruşine? Eram în camera mea, în casa mea. El n-avea ce căuta acolo. Hotărâtă, am coborât rapid din pat. Podeaua era ca de gheaţă sub tălpile mele goale. Am tresărit uşor la contact, însă m-am ridicat şi am pornit spre uşă. Mişcările bruşte mi-au provocat un fel de ceaţă în creier şi am ameţit. Am simţit cum mă dezechilibrez, însă două braţe reci mi-au înconjurat talia în secunda imediat următoare. M-am tras în spate de parcă am fost curentată.

– Nu mă atinge! – i-am spus lui Edward cu vocea tăioasă şi cu – speram eu – cea mai criminală expresie de care eram în stare.

Am pus accent pe fiecare cuvânt şi le-am rostit pe un ton jos, periculos. Vroiam să rânjesc, atât de mândră eram de mine că mi-am păstrat cumpătul şi că am reuşit să-l înfrunt în sfârşit pe bărbatul din cauza căruia ultimele săptămâni din viaţa mea au fost iadul de pe pământ. Nu aveam să-l iert, asta era clar.

Pentru o clipă, mi s-a părut că în ochii lui Edward a trecut o urmă de durere, dar a dispărut atât de rapid, încât nici nu eram sigură c-a fost acolo. Probabil lumina. Sau mai bine zis, lipsa ei. Lumina slabă a lămpii îi răzbătea numai într-o parte a feţei, aruncând reflexe portocalii pe obrazul său fin. Am ridicat bărbia sfidătoare. Nu aveam remuşcări dacă într-adevăr a fost rănit de respingerea mea.

Jacob s-a mişcat incomod pe patul meu, parcă pentru a-şi face simţită prezenţa. Mi-am întors spre el privirea plină de reproş, iar el s-a uitat rapid în altă parte. Ce Dumnezeu i-a venit să-l aducă pe Edward acasă? Doar ştia prea bine că el era ultima persoană de pe pământ pe care aş fi vrut s-o văd.

Când m-am întors din nou spre Edward, am văzut că era profund fascinat de podeaua camerei mele. Dar o privea cu atâta intensitate, încât m-am uitat şi eu în jos să văd ce l-a acaparat într-atât. Nimic, desigur. Însă mi-am păstrat şi eu privirea la picioarele lui. De ce să rup eu tăcerea? Deşi n-aveam nici cea mai mică intenţie să-l iert, vroiam să-i ascult scuzele patetice. În adâncul meu însă, ştiam că adevăratul motiv pentru care vroiam să-l ascult era că poate găseam vreo portiţă, vrei scăpare, vreo şansă să fie iertat….

Am scuturat capul cu hotărâre. Gândurile de genul ăsta îmi înmuiau furia şi mă făceau să-mi doresc să aibă o explicaţie destul de bună. Şi când el nu va avea una, dezamăgirea va fi cu atât mai mare.

Am văzut cu coada ochiului cum a ridicat puţin capul şi-i simţeam privirea arzându-mi faţa, dar am continuat cu încăpăţânare să privesc spre podea. El a oftat de-abia auzit şi când i-am simţit respiraţia caldă pe faţă mi-am dat seama cât de aproape era. Trădătoarea de inimă a început s-o ia la goană. O auzeam în urechi cum se zbătea şi mă rugam ca pulsul să nu-mi fie vizibil la baza gâtului. Am închis strâns ochii şi mi-am reţinut un oftat. Mai bine să terminăm mai repede cu asta, înainte să cedez.

– Bella, te rog – a spus în şoaptă şi eu am tresărit involuntar.

Tonul lui rugător mi-a topit orice urmă de rezistenţă şi mi-am ridicat încet privirea spre ochii lui ce ardeau de regret. Trebuia să înceteze să mă privească în felul acela, îmi dădea senzaţii ciudate în genunchi, ca şi cum erau din jeleu. Cedarea fizică era cu un pas înaintea celei emoţionale.

– Ce mă rogi? – am spus, iar vocea mi-a tremurat involuntar.

Edward a luat răspunsul meu ca pe un imbold pozitiv şi a făcut un pas spre mine. Aproape ne atingeam acum. Respiraţia lui îmi unduia câteva şuviţe de păr, iar inima mea bineînţeles că şi-a început goana nebunească, iar ecoul ei răzbătea în coşul pieptului. Speram să n-o audă.

Ochii mei erau la nivelul gurii sale şi privirea mi s-a oprit fără voia mea pe buzele lui pline, de un rozaliu pal, uşor depărtate. Am inspirat adânc şi mi-am muşcat uşor buza de jos. Îmi aminteam clar cât de moi erau şi de catifelate… Şi gustul de… Edward.

Când Edward mi-a pus mâna pe umăr, am tresărit, scoasă din transa mea indusă de amintirea senzaţiei buzelor senzuale ale lui Edward sărutându-le pe ale mele. De data asta, nu m-am tras din calea atingerii lui. De fapt, un val de calm şi pace mi s-a răspândit în trup de la umăr. M-am simţit mai liniştită, mai fericită – dacă se poate spune aşa.

– Te rog să-mi dai măcar şansa de a-ţi explica – a şoptit din nou. Ai înţeles totul greşit…

Eram atât de pierdută în privirea lui, încât mintea mea înceţoşată n-a înregistrat decât parţial ce a spus. Mi-aminteam senzaţia pe care am trăit-o când m-am uitat prima dată în ochii lui. Mi-aminteam că am fost uimită – cum eram şi atunci, de altfel – de culoarea vibrantă, vie, crudă. Apoi cuvintele lui au curs peste mine ca o găleată de apă rece aruncată în faţă.

Mi-am smuls umărul şi am făcut un pas înapoi. Eram rănită, nu puteam nega asta, dar nu puteam să-i arăt lui cum simţeam. L-am privit cu ură şi am spus răspicat:

– A, da? Şi ce anume am înţeles greşit, mai exact?

Eram de-a dreptul furioasă. Adică, mi-am închipuit că tot ce se petrecuse între noi însemnase pentru el un mare nimic, dar nu cred ca era cazul să-mi arunce aşa în faţă că am greşit când am crezut că ”relaţia” noastră ar fi putut fi mai profundă.

– De ce te-ai culcat cu mine, Edward? – am întrebat răspicat, privindu-l fix în ochi.

Jacob probabil a considerat întrebarea mea ca indiciul său de plecare, pentru că am auzit uşa de la cameră închizându-se discret. Laşul.

– Bella, doar nu crezi-

– Ce să cred? – i-am tăiat-o, înainte să mai apuce să spună altceva.

Edward şi-a trecut frustrat o mână prin păr şi a început să se plimbe prin cameră. Îmi evita din nou privirea. Însă eu îl priveam cu o furie intensă, parcă provocându-l să dea ochii cu mine. Degeaba însă. Oricum, mi-era destul. Am mers cu paşi mari spre uşă şi am deschis-o.

– Ieşi – i-am spus rece.

S-a oprit şi m-a privit tâmp, parcă nevenindu-i să creadă că-l dădeam afară pe uşă. Da, domnule, să-mi ieşi din casă! Dar nu se mişca din loc. Stătea acolo şi mă privea cu ochii ăia mari şi verzi, cu expresia de necitit. Nu i-am putut susţine privirea mai mult de câteva secunde. Nu era corect, când el mă putea înmuia aşa uşor. Ochii lui ar trebui declaraţi arme mortale. Cred că am mai avut odată gândul ăsta. În fine, era la fel de adevărat în momentul acela.

– Uite, pot să-ţi explic tot. Absolut tot – a spus în cele din urmă. Dar va trebui să mă lămureşti şi tu în legătură cu anumite… chestiuni.

Am ridicat brusc privirea, privindu-l stupefiată.

– Eu? – am zis cu vocea ridicată. Eu să te lămuresc pe tine? – am repetat, nevenindu-mi să cred.

Edward părea că se simte incomod, stânjenit aproape.

– Când ai leşinat… bine, înainte să-ţi pierzi cunoştinţa, ai spus nişte lucruri.

Habar n-aveam despre ce vorbea. Nu-mi aminteam mare lucru. Ştiam doar că mă durea. Şi că cineva ţipa. Da, mi se părea că aud o femeie născând.

Am făcut un gest cu mâna, indicându-i să continue.

– Ai spus că mă iubeşti.

Bang. Am crezut că o să leşin din nou. Mi-am coborât imediat privirea şi am înghiţit în sec. Am simţit cum sângele fierbinte mi-a inundat obrajii şi n-am mai fost în stare să neg.

– Da, păi, ştiai deja asta. Ăsta a fost scopul tău încă de la început nu? – am şoptit, zâmbind trist.

Nu mai zâmbisem de atât de mult timp, încât mă dureau obrajii. Era o senzaţie ciudată.

– Nu! De unde-ţi vin ideile astea? – a întrebat Edward, părând şocat. După cum ţi-am spus, ai înţeles totul greşit! Lasă-mă măcar să-ţi explic.

N-am zis nimic, doar am aşteptat tăcută.

– M-ai atras încă de când ai apărut în ziua aceea în biroul meu. Şi la petrecerea de Crăciun m-ai acaparat complet. După ce Jessica a plecat, te-am făcut secretara mea doar ca să te pot vedea mai des, să te am mai aproape. Erai atât de ezitantă în preajma mea la început şi tot timpul cu garda sus, încât îmi era greu să mă apropii de tine.

A răsuflat lung şi a început din nou să se plimbe prin cameră. Eu rămăsesem mută. Asta era ceva ce nu mai auzisem înainte.

– Măcar la birou te aveam acolo în fiecare zi şi speram să-ţi pot arăta cum sunt eu de fapt. Apoi când te-am sărutat în maşină, nu ştiu ce s-a întâmplat. Nu-mi dau seama ce te-a supărat. Am fost devastat, mai ales când ai renunţat şi la post. Desigur, n-aveam de gând să te las să pleci, vroiam doar să las să te calmezi şi să te mai gândeşti. Aproape i-am mulţumit lui Jacob pentru problema aia.

Mi-am ridicat uimită privirea spre el.

– N-aveai de gând să-l denunţi? – am întrebat şoptit.

– Bineînţeles că nu. Crezi că ţi-aş fi făcut aşa ceva?

– Tu să-mi spui. M-ai şantajat cu chestia asta, nu? – am spus, amărâtă din nou.

Edward părea din nou stânjenit.

– Nu e ceva de care sunt mândru. Dar nu ştiam cum altfel să te fac să-l vezi pe adevăratul ”eu”. Ideea cu concediul pe insulă părea briliantă. I-am invitat şi pe Jasper şi Alice ca să nu fie suspiciuni. Dar au apărut Tanya şi James şi… ştii restul.

Deşi îmi spusese şi Alice ceva despre asta, nu puteam totuşi să cred că era adevărat.

– Ştii, în privinţa scenei de pe plajă, în sinea mea te-am crezut tot timpul. Ştiam că James a fost de vină. Tu erai prea inocentă ca să-l atragi în vreun joc murdar.

– Atunci de ce te-ai purtat aşa? – am întrebat cu vocea stinsă.

– Pentru că eram orb de gelozie – a recunoscut el dintr-o suflare. Numai gândul că l-ai fi preferat pe el în locul meu mă făcea să văd negru în faţa ochilor. Tu stăteai tot timpul cu el, râdeai, păreaţi apropiaţi…

– Da, pentru că tu nu păreai să ai ochi decât pentru Tanya. Vroiam să te fac să plăteşti cumva. Nu ştiu de unde-mi venise ideea că te-ar fi supărat să mă vezi cu James.

Nu-mi venea să cred că spusesem asta cu voce tare. Se părea că era seara dezvăluirilor jenante.

– M-a orbit. Bella, chiar nu-ţi dai seama? – a spus, cu vocea calmă, însă plină de emoţie. M-am îndrăgostit de tine ca un nebun de prima dată când te-am văzut. Te iubesc, Bella.

Fără să vreau, am simţit un val de fericire cuprinzându-mă, iar ochii mi s-au umplut de lacrimi. Mi-am ridicat privirea plină de speranţă spre el, iar el a zâmbit tandru. Picioarele mi s-au împleticit spre el, însă pornise şi el spre mine. Curând, eram strânsă la pieptul său, cu braţele sale puternice în jurul meu. I-am îmbrăţişat talia şi am lăsat în sfârşit lacrimile să curgă. Edward a început să meargă cu spatele spre pat şi s-a aşezat, iar pe mine m-a tras în poala lui. Capul mi se odihnea pe umărul său, iar el îmi ţinea cu o mână talia, iar cu cealaltă îmi mângâia părul şi spatele.

Nu ştiu cât timp am stat aşa. Mie mi s-a părut o eternitate. Dar mă simţeam aşa bine acolo, în braţele lui, ca şi cum acolo era locul meu, ca şi cum îmi era destinat să mă aflu în braţele sale.

După câteva clipe însă, Edward m-a scos din reverie. A oftat adânc.

– Ar mai fi ceva ce aş vrea să te întreb – a şoptit.

Eu am dat din cap pe umărul lui. Nu vroiam să stric momentul vorbind.

– Tot înainte să-ţi pierzi cunoştinţa, ai spus ceva despre o fetiţă.

Am încremenit acolo în braţele lui, care păreau deodată reci ca gheaţa. Inima mi s-a strâns şi mi-am dat seama panicată că el… ştia.

– De ce n-ai venit la birou de îndată ce ţi-ai dat seama?

Am oftat adânc şi eu şi am hotărât să-i spun adevărul. Oricum ştia mare parte din el.

– Nu vroiam să crezi că vreau să te prind în capcană, să te leg de mine pentru tot restul vieţii. Nici acum n-am de gând să fac asta.

Edward a râs uşor. L-am privit surprinsă.

– Prostuţo – a spus amuzat. Nu mai scapi de mine nici dacă vrei.

Apoi mi-a acoperit buzele cu ale sale într-un sărut inocent, dar lung. Uitasem aproape cât de divin se simţeau. Moi, fine ca sticla, calde, dulci… Înainte să pot să savurez mai mult sărutul, Edward s-a tras în spate.

– Hai să vorbim cum trebuie despre asta, vrei? Acum că am lămurit totul. Ar mai fi o chestiune, dar…

S-a încruntat uşor, apoi s-a uitat la ceas.

– Luăm cina în seara asta? – a întrebat încet.

Era atât de simplu pentru el, încât aş fi putut râde. Mi-a spus că mă iubeşte, apoi n-a făcut crize de nervi când a aflat de copilul nostru şi acum se purta cel mai natural din lume. Tipic.

Am dat încet din cap, zâmbind uşor.

– Vin să te iau la 9.

Am aprobat din nou din cap, apoi m-am ridicat din poala lui şi l-am condus spre uşă. Înainte să iasă din casă, mi-a sărutat din nou buzele. M-am întors în camera mea cu cel mai prostesc zâmbet pe faţă şi am zâmbit toată seara cu gura până la urechi. Când eşti fericit, viaţa este într-adevăr mai frumoasă.

 

–––––––––––––––––––-

Mult aşteptatul – la propriu – capitol 20. N-am murit, nu m-am îmbolnăvit, nu m-a omorât şcoala încă, deşi e doar o chestiune de timp. Pur şi simplu n-am avut inspiraţie şi/sau timp. Enjoy, căci e ultimul capitol. O să mai fie un epilog scurt şi atât. Nu-mi permit s-o mai lungesc.

 

20 comentarii (+add yours?)

  1. ali.nna31
    Mar 17, 2011 @ 17:58:01

    primaaaaaaaaaaa

    Răspunde

  2. ali.nna31
    Mar 17, 2011 @ 17:58:36

    doar un epilog?
    :((
    foarte emotionant capitolul.:*

    Răspunde

  3. mariana
    Mar 17, 2011 @ 19:13:40

    uraaa!
    in sfarsit! ….a venit primavara, nu? multumim mult alexandra!

    Răspunde

  4. mariana
    Mar 17, 2011 @ 19:24:26

    ah….doar un epilog….??

    Răspunde

  5. oana
    Mar 17, 2011 @ 20:46:15

    Bine spus multumim Alexandra:).Un capitol foarte frumos si emotionant,pacat insa ca este ultimul dar sincer te inteleg ca nu ai timp si intr-un fel ai dreptate cai mai bine sa nu ma lungesti atata timp cat nu ai nici timp si nici inspiratie.Cu siguranta imi va fi tare dor de ficul asta.Astept insa sa vad ce se intampla in celalt fic.:)Mult succes cu scoala si sper sa auzim la fel numai de bine.Cu drag Oana :).

    Răspunde

  6. anca
    Mar 17, 2011 @ 22:56:07

    f.frumos:X:X:X
    tot nu am inteles pana la urma care a fost faza k tanya?
    bv:*

    Răspunde

  7. lelkem
    Mar 18, 2011 @ 19:13:58

    Wow, a meritat fiecare clipa de asteptare. Un capitol superb dintr-un fic superb. Felicitari!

    Răspunde

  8. LavyCald
    Mar 18, 2011 @ 19:50:58

    Apreciem efortul, 🙂 si multumim frumos, Alexandra.
    Astept epilogul si-ti doresc o primävarä frumoasä!
    Lavinia.

    Răspunde

  9. Soarele de la miezul noptii
    Mar 18, 2011 @ 22:10:19

    superb

    Răspunde

  10. diana
    Mar 18, 2011 @ 22:28:30

    capitolul acesta este intr adevar superb si minunat!

    Răspunde

  11. mary
    Mar 20, 2011 @ 15:25:56

    foarte tare capitolul
    a meritat asteptarea
    imi pare rau ca se termina
    dar astept cu nerabdare epilogul
    te pup si multa inspiratie la scris

    Răspunde

  12. Alexa
    Mar 20, 2011 @ 16:24:53

    Ti-a iesit superb capitolul !!!!!!
    Ma asteptam ca epilogul sa apara in curand … as fi vrut sa mai continue ficul dar asta e… mai bine asa decat sa asteptam cu lunile sa apara un capitol!! Oricum te inteleg uneori scoala poate sa fie epuizanta … te rog grabestete cu epilogul ca sa scapi de noi si de o grije in plus !!!
    Spor la scris ! … XOXO

    Răspunde

  13. ursu07
    Mar 20, 2011 @ 18:12:32

    yeyyyy, ai postat din nou…. capitolul este superb, insa mi-as fi dorit sa nu se fi terminat… dar asta e, nu le poti avea pe toate:D… sper ca postezi epilogul cat mai repede.

    Răspunde

  14. Madyu
    Mar 20, 2011 @ 19:09:17

    abia astept epilogul
    succes…

    Răspunde

  15. scumpyca
    Mar 21, 2011 @ 14:12:29

    astept si epilogul

    Răspunde

  16. luzzyy
    Mar 22, 2011 @ 14:08:44

    hei buna
    e super-mega-extra-tare
    dar nu m-am prins de o chestie
    adica ma gandesc ca poate n-am fost atenta
    dar care a fost faza cu tanya?

    Răspunde

  17. FLORY
    Mar 23, 2011 @ 16:44:45

    Alexandra iti multumesc de capitol este super …magnific si foarte impresionat… ti-ai pus iar ambrenta cu talentul tau. Ma bucur enorm ca esti bn si ca nu ne-ai uitat, ca ai reusit sa faci un efort sa ne multumesti curiozitatea. Sper sa iti mearga super cu scoala si sa nu te omoare;)) caci sincer mai avem nevoie de tine dupa bac ;)…poate continui sa ne indulcesti cu povestile tale si cu talentul tau nemaipomenit.
    Astept epilogul cu mare drag ca si pana acuma si sper ca dupa sa ne mai spui si noua cum o mai duci … eu una o sa iti duc dorul mult:*
    Mult succes si bafta in toate!!!

    XOXO – Flory

    Răspunde

  18. nicoleta
    Mar 23, 2011 @ 22:23:37

    Un capitol superb dintr-un fic superb. Felicitari!

    Răspunde

  19. isabela965o
    Mar 29, 2011 @ 21:29:49

    Superb,magnific,excelent!!
    Abia astept epilogul.
    Daca te intreseaza,am inceput si eu 2 ficuri. Le gasesti aici.
    http://maria-lumeapovestilor.blogspot.com
    Pupici si bafta in continuare.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: