Capitolul 19

Adevărul

Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar înainte să-mi dau seama, mă aflam în aceeaşi cameră cu Edward, în casa mea. Doar noi doi. Jacob ieşise pe motiv că trebuie să plătească nu ştiu ce facturi, deşi ştiam că nu e adevărat. Totul era pregătit să plecăm, totul era plătit, iar casa urma să o vindem printr-o agenţie, nu se ştie cât avea să dureze, nu era treaba noastră să căutăm cumpărători. Nu vroiam să-l las să plece, la urma urmei nu era treaba mea. Jacob trebuia să negocieze cu Edward plata datoriei, nu eu. Eu n-aveam ce vorbi cu el. Ce a fost între noi, dacă a însemnat şi pentru el ceva, se terminase. Credeam că a fost destul de clar acest lucru atunci când am plecat, când mi-am dat demisia, când nu l-am căutat. Ce vroia acum de la mine? Cu siguranţă n-aveam să încep eu această discuţie. La urma urmei, el venise acasă la mine, el mă căutase. Înseamnă că el avea ceva să-mi spună, şi deşi eu nu eram dispusă să-l ascult, am făcut un efort pentru Jacob.

Stăteam în living, eu pe canapea, Edward pe fotoliu. Eu aveam mâinile împreunate în poală şi-mi frângeam mâinile. Nu de nervozitate, ci ca să am ceva de făcut. Sub nicio formă n-aveam să ridic ochii spre Edward. Încă era prea dureros pentru mine, trebuia să recunosc. Oricât de măgar a fost, oricât de mult m-a rănit, oricât de mult vroiam să-l urăsc, nu puteam. Mereu avea să ocupe un loc special în inima mea şi având în vedere ultimele evenimente, o parte din el urma să fie tot timpul cu mine. O părticică din carnea şi din sufletul lui. Nu ştiu dacă o să-i spun vreodată de copil, dar ştiam că pe moment nu avea să afle.

Deşi privirea mea era fixată în poală şi făceam tot posibilul să nu mă uit în direcţia lui nici măcar cu coada ochiului, îi simţeam privirea focalizată pe chipul meu. Am oftat şi mi-am îndreptat privirea spre fereastră. După-amiaza era pe sfârşite, cerul începea să se înroşească. Iar Edward încă era tăcut. Ca şi cum aş fi avut puteri telepatice, vocea lui Edward a prins deodată viaţă:

– Bella, spune ceva.

Sunetul plin de ecouri al vocii lui trezea în mine reacţii amorţite. Mă răscolea dureros şi am simţit lacrimi mari înţepându-mi pleoapele. Nu aveam să plâng, nu-i puteam da satisfacţia asta. Nu după tot ce mi-a făcut. Îmi doream să-l pot privi în ochi şi să nu simt nimic. Dar era doar o altă dorinţă neîmplinită, doar o altă rugăciune fără răspuns.

S-a ridicat de pe canapea şi a vrut să se aşeze lângă mine, dar eu am ridicat mâna şi am spus cu vocea de gheaţă:

– Doar… nu.

Am întors capul în direcţia opusă pentru că atunci mai mult ca oricând eram tenată să-l privesc. Şi nu vroiam să cedez unei tentaţii stupide. Ultima dată când am făcut asta, m-am ales cu un copil. Cine ştie dacă o altă cădere în ispită va fi tot câştigătoare? De ce să risc? Pentru prima dată în viaţa mea, vroiam să fiu egoistă şi să pun binele meu pe primul plan. Nu mă interesa dacă Edward era rănit de cuvintele mele. Dacă era, foarte bine. Nimic din ce-aş fi spus nu l-ar fi rănit la fel de tare cum m-au rănit pe mine cuvintele lui. Nimic din ce-aş fi făcut nu l-ar fi făcut să sufere la fel de tare cum m-au făcut pe mine să sufăr faptele lui. Dar eu nu eram rea, nu căutam răzbunare. Vroiam doar să las totul în urmă şi să o iau de la capăt, să încep o viaţă nouă. Şi el trebuia să strice şi acest lucru.

– Bella, eşti bolnavă? – a şoptit.

De surprindere, uitasem de pactul pe care-l făcusem cu mine însămi şi mi-am întors privirea spre el.

– Ce? Nu! – am spus, şi la imediat mi-am plecat privirea.

Ochii lui m-au ars dureros exact în inimă. Aveau avea tandreţe, blândeţe, afecţiune cu care mă amăgise deja odată. Dar totuşi, de unde scosese aberaţia asta că aş fi fost bolnavă? Curozitatea mă omora.

– De unde-ai scos-o şi pe asta? – am spus fără să gândesc.

El s-a ridicat din nou de pe fotoliu, însă de data aceasta mi-a ignorat mâna întinsă şi s-a aşezat lângă mine. A lăsat o distanţă decentă între noi, însă s-a întins şi mi-a luat mâna în a lui. Eu am încercat să-mi smulg mâna din palma lui caldă, dar strânsoarea lui era prea fermă, iar eu eram obosită să mai lupt…

– N-am scos-o de nicăieri – a şoptit el blând. Eşti rece.

Mi-a prins palma în capcana palmelor sale şi a început s-o frece uşor, apoi a ridicat-o spre buzele sale. Respiraţia lui caldă mi-a făcut pielea de găină, însă nu de frig. Mi s-a pus un nod în gât şi am simţit brusc nevoia să plâng. Când buzele lui au atins pielea galbenă a mâinii mele, o lacrimă mi s-a prelins încet pe obraz. Buzele mi s-au întredeschis, iar picătura sărată s-a pierdut printre ele. Edward a închis ochii, însă buzele i-au rămas lipite parcă de degetele mele. Tremuram. Pleoapele lui Edward s-au deschis şi au dezvăluit verdele mocnit din ei. Mi-a îndepărtat mâna de chipul său doar puţin. A privit apoi amprenta invizibilă a gurii sale pe dosul palmei mele, apoi a mângâiat locul respectiv cu degetul mare. Mi-a întors mâna pe toate părţile, n-a lăsat niciun milimetru de piele neatins. Când şi-a împletit degetele cu ale mele, parcă am fost lovită de trăsnet în inimă. Un suspin mi-a scăpat dintre buze, iar Edward şi-a ridicat brusc ochii spre faţa mea. S-a tras mai aproape de mine şi a ridicat mâna spre chipul meu. Am început să dau cu fervoare din cap şi vroiam să ţip să mă lase, să plece… să stea, să rămână lângă mine… să mă iubească. Dar n-am putut să-i spun nimic din toate acestea, pentru că hohote neaşteptate de plâns m-au înecat şi am rămas fără aer. Mi-am tras mâna dintr-a lui şi m-am ridicat de lângă el. De ce-mi făcea asta? De ce nu mă lăsa să-mi văd de drum?

– D-de ce, Edward? – am spus printre suspine. De ce nu mă laşi să-mi trăiesc v-viaţa? Pentru că am dreptul la o viaţă fără tine.

Am rămas şi eu surprinsă de câtă dreptate era în cuvintele mele. Aveam dreptul să încerc măcar să fiu fericită fără el. Dacă nu, nefericită. Dar decât nefericită lângă el, mai bine singură şi nefericită.

– De ce spui asta? – a întrebat, şi dacă nu l-aş fi cunoscut, aş fi zis că e durere în vocea lui. De ce ai plecat, Bella? Cu ce am greşit?

Mai avea şi tupeul să întrebe? Vroia să mă omoare încet, prin tortură lentă? Dimineaţa aceea era ultimul lucru de pe pământ pe care vroiam să mi-l amintesc, iar acum toată umilinţa şi durerea pe care le-am trăit au reînviat infinit în mine, acum că-l aveam în faţa mea. Vroiam să-l lovesc, să-l fac să simtă durere. Dar ce rost ar fi avut? Puteam să-l lovesc pentru că nu mă iubea? Ce fel de om aş fi? Nu-l pot obliga să mă iubească, să fie cu mine. Dar dacă nu mă vroia, de ce Dumnezeu mi-a mai dat speranţe deşarte, de ce m-a făcut să cred că există o şansă pentru noi doi? Chiar n-avea idee ce-mi făcea?

Mi-am înghiţit lacrimile, mă umilisem şi-aşa destul. Mi-am şters faţa cu palmele şi m-am întors cu spatele la el. M-am apropiat de fereastră şi mi-am sprijinit tâmpla de sticlă. Am tresărit şi m-am tras imediat înapoi. Uitasem că aveam o rană. Am atins tăietura şi m-am întors spre Edward cu cea mai sfidătoare expresie de care eram în stare. Probabil că ochii roşii şi faţa udă de lacrimi cam stricau efectul, dar decât să fiu umilă şi să arăt ca o proastă supusă, mai bine arăt ca o proastă arogantă.

– Eu am întrebat prima – am spus, dar curând furia m-a curpins şi n-am putut să mă opresc.

Toată frustrarea ultimelor săptămâni m-a copleşit. Toate întrebările la care căutam un răspuns simţeau că au o şansă acum şi n-am putut să opresc tirada de cuvinte.

– Eşti foarte ipocrit, ştii? Să vii aici şi să mă întrebi cu ce ai greşit când nici măcar nu mi-ai dat un telefon să vezi dacă mai sunt vie? – am strigat şi lacrimi de furie au început din nou să curgă. Nu că ţi-aş fi răspuns, oricum.

Edward a rămas pe canapea, cu o expresie de nedescifrat. Eu am rămas lângă fereastră, cu braţele încrucişate pe piept. El a tras adânc aer în piept.

– Nu te-am sunat pentru că ştiam că a venit Jacob după tine. Ultimul număr format pe telefonul fix din casă era numărul tău de acasă. Şi Emily mi-a spus că a văzut un bărbat brunet foarte chipeş cu o maşină neagră te-a luat din faţa porţii.

Am rămas mută. Tirada mea se oprise brusc.

– Şi de unde ţi-ai dat seama că era Jacob? – am spus, deşi vocea îmi tremura.

– Pentru că Emily mi-a spus că te-a sărutat pe frunte, iar tu i-ai pupat mâinile.

Din nou fără cuvinte. Dar doar pentru că avea răspunsul la întrebarea asta, nu însemna că scăpase.

– De ce nu m-ai căutat când te-ai întors? – am strigat din nou, furia revenindu-mi. Sau ai considerat că nu merit efortul şi că n-avea rost să-ţi strici vacanţa din cauza mea? Şi când ai avut demisia mea în faţă nu te-ai întrebat de ce demisionez? Ai semnat-o de îndată! Stai, nu-mi spune, scuza ta e că nici nu te-ai uitat la nume? Asta e, nu? Dacă asta ai de gând să spui, nici să nu-ncerci măcar, pentru că n-o să ţină!

Edward a rămas calm, enervant de calm, ca şi cum se aşteptase la întrebările astea şi avea un răspuns pentru toate.

– Demisia ta am semnat-o pentru că eram furios – a spus, la fel de calm ca înainte. Furios pentru că nici n-ai avut curajul să o prezinţi personal. Ce vorbesc eu, nici n-ai mai apărut la serviciu! Şi nu te-am căutat pentru că ştiam că eşti supărată şi n-o să vrei să-mi vorbeşti! Chiar tu ai spus că nici la telefon nu mi-ai fi răspuns.

Aici furia mea s-a topit şi din nou chinul m-a copleşit. Am rostit printre lacrimi:

– Dar te-ai întrebat măcar o clipă de ce am plecat?

Am plecat privirea şi m-am aşezat în fotoliul în care stătuse el.

– Da, m-am întrebat în fiecare nenorocită de secundă încă din clipa când am văzut că nu mai eşti – a şoptit, cu vocea tremurată.

– Şi? Care e concluzia ta?

El a oftat.

– Nu ştiu.

Mi-am ridicat privirea spre el, nevenindu-mi să cred. M-am ridicat în picioare din nou şi am început să roiesc prin cameră.

– Nu ştii, nu ştie, auzi! – am ţipat şi am aruncat mâinile în aer. Ăta a fost planul tău de la început, să mă umileşti, să mă aduci în patul tău, adică să-ţi faci hatârul şi apoi să mă expediezi ca pe-o târfă ieftină? Când ai văzut că fac pe inabordabila la început probabil că eram o provocare enormă pentru un fustangiu ca tine! Dar nu, să ştii! Nu făceam pe inabordabila! Încercam să evit să fiu rănită şi evident că am eşuat jalnic!

S-a ridicat şi el de pe canapea şi a făcut câţiva paşi spre mine, cu o expresie rugătoare şi cu mâinile întinse.

– Dar, Bella, nu înţeleg-

– Nu înţelegi? – am strigat din nou, ieşită din minţi. Ştii ceva? Sunt o persoană destul de bună să te iert, dar nu atât de proastă să te cred. Te iubeam, Edward, de asta suportam tot ce-mi făceai, de asta am rămas acolo indiferent de cât de mult mă dureau cuvintele tale. Pentru că te iubeam, fir-ar al naibii! Ca o nebună, ca o disperată! De asta m-am dăruit ţie, pentru că te iubeam, nu pentru că sunt o femeie uşoară!

Edward a tresărit de fiecare dată când i-am mărturisit sentimentele mele, dar n-a spus nimic. A clipit des de câteva ori, apoi… ochii i s-au umplut de… lacrimi? Edward plângea? Furia mi s-a topit pe loc. Ce mincinoasă de primă clasă mai sunt. Îl iubeam? Pe naiba. Încă îl iubesc. Îl iubesc ca o nebună.

– Spune-mi doar – am spus pe un ton mai blând. Când mă strângeai în braţe şi mă sărutai cu pasiune, te prefăceai că sunt ea?

Edward a tresărit din nou.

– Acum chiar nu înţeleg nimic, care ea, ce ea?

– Tanya… – am şoptit, un nou val de durere lovindu-mă. În dimineaţa după ce am făcut dragoste, m-am dus să te caut, iar tu erai cu Tanya în camera ta, vă sărbătoreaţi logodna. Ştii, urât din partea ta că nu m-aţi chemat şi pe mine la micuţa voastră petrecere – am spus pe un ton sarcastic, însă lacrimile grele trădau suferinţa profundă ce mă marcase.

Edward părea buimăcit de-a binelea acum. Se holba la mine de parcă eram de pe altă planetă. A înghiţit în sec şi apoi a părut să-şi revină. A scuturat capul şi apoi râsul lui cristalin a umplut camera. Pentru o secundă, am fost atrasă de trilurile de care-mi era atât de dor, apoi am realizat de fapt că râdea. Râdea de mine. Dumnezeule, cum putusem să fiu atât de proastă? Acum când ştia că eu ştiam, nu mai simţea nevoia să se ascundă, îmi râdea în nas.

Doamne, omoară-mă acum. M-am simţit atât de umilită, încât şi un preş avea mai multă demnitate ca mine. M-am lăsat să alunec pe podea şi mi-am lipit faţa de gresia rece. Mi se făcuse rău. Nu mai puteam suporta atâta răutate. În tâmpla stânga a început să-mi pulseze puternic o venă şi am simţit că-mi explodează capul la propriu. Mi-am cuprins capul cu ambele mâini, dar durerea sfâşietoare pur şi simplu nu vroia să dispară. Durerea fizică nu se compara însă cu cea sufletească. Iar acum împletite, erau mortale.

Un ţipăt asurzitor a răzbătut printre pereţi şi primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost că o femeie naşte.

– Bella, Bella, ce s-a întâmplat? – vocea îngrijorată a lui Edward a străpuns cortina de chin ce mă înconjura.

– Edward, te iubesc – a fost ultimul meu gând spus cu voce tare.

Nu mai aveam glas, deschideam gura, dar nu auzeam ce spun din cauza femeii care năştea. S-o ajute cineva, vroiam să ţip, dar nu mă puteam auzi nici eu pe mine. De-abia îmi auzeam propriile gânduri. Înainte să mă cufund din nou în întuneric, cuvintele salvatoare mi-au arătat lumina.

– Te iubesc, Bella.

Am încercat să mă agăţ de ecoul cuvintelor salvatoare din mintea mea, să înving întunericul, să ies la suprafaţă. Dar întunericul era mai puternic. M-a prins în mrejele lui şi mi-a învăluit mintea, inima, spiritul. Fără să ştiu cum, imaginea părinţilor mei mi-a apărut în minte, zâmbitori, fericiţi, aşa cum trăiseră tot timpul în amintirile mele. Apoi chipul blând al fratelui meu la optsprezece ani, în prima mea zi de şcoală. Îi strângeam mâna probabil dureros, dar Jacob nu spunea nimic. Şirul de chipuri s-a încheiat cu imaginea blândă a unui copil necunoscut, sunt sigură că nu-l întâlnisem niciodată, cu siguranţă l-aş fi ţinut minte. Era cel mai frumos copil pe care-l văzusem vreodată. Era o fetiţă de vreo doi ani, cu faţa încadrată de bucle blonde şi cu ochii de un verde crud, ca ai lui Edward… Fetiţa a zâmbit şi două gropiţe adorabile i-au apărut în obrajii rumeni.

Uşa s-a deschis. Atât în întunericul meu, cât şi în cel de afară. Auzeam vag agitaţia din întunericul de afară.

– Ce s-a întâmplat? Am auzit-o ţipând de la doi kilometri depărtare! – a strigat alarmată vocea caldă a lui Jacob.

– Jacob… – am spus, cu un zâmbet în glas.

Imediat i-am simţit atingerea pe frunte.

– Aici sunt, Bella.

– Jacob, e fetiţă – am chicotit. O să am o fetiţă, Jacob.

EDWARD

Bella stătea întinsă pe canapeaua din living, cu ochii deschişi şi fixaţi în tavan, însă părea că vede dincolo de el. Un zâmbet larg îi era întipărit pe chip. Sincer să fiu, mă cam băga în sperieţi.

– Jacob…

Vocea slabă a Bellei era fericită, lucru ce m-a făcut să zâmbesc automat. Mă întrebam ce vede, ce visează…

– Jacob, e fetiţă – a spus chicotind.

M-am încruntat. Ce fetiţă?

– O să am o fetiţă, Jacob – a repetat, fericire radiind din fiecare cuvânt.

Am simţit că o să cadă cerul pe mine. Mă rog, tavanul. Bella o să aibă o fetiţă? Visa. Sigur visa. Bella n-avea cum  să aibă o fetiţă. Dar teama mi-a cuprins inima cu gheare de gheaţă şi l-am privit pe Jacob.

– Delirează, cred că trebuie s-o ducem la urgenţe.

Jacob n-a spus nimic. Continua să mângâie fruntea Bellei şi să-i sărute mâinile. Acum chiar că eram speriat de moarte! Ce se întâmpla aici? Vroia cineva să-mi explice?

– Jacob, ce se întâmplă? – am zis, cu tonul puţin cam ridicat. Cum adică Bella o să aibă o fetiţă?

Jacob a privit-o pe Bella câteva secunde, apoi şi-a întors privirea spre mine. A oftat, iar ochii lui reflectau un război interior.

– De fapt, Bella n-o să aibă o fetiţă. Tu şi cu Bellla o să aveţi o fetiţă se pare. Şi eram sigur că e băiat… hm – a spus încruntat.

Când vroiam să răsuflu uşurat, BUM! Pot să leşin şi eu?

–––––––––––-

An nou, capitol nou. Un An Nou fericit tuturor :*

Reclame

53 comentarii (+add yours?)

  1. angel
    dec. 31, 2010 @ 14:53:51

    fff tare.

    Răspunde

  2. bianca
    dec. 31, 2010 @ 15:04:55

    super.. 😡
    un an nou fericit plin de inspiratie si sanatate:*

    Răspunde

  3. miha
    dec. 31, 2010 @ 15:24:13

    foarte tare mai ales finalul.an nou fericit si vino cat mai repede cu cap20

    Răspunde

  4. monkeyriri
    dec. 31, 2010 @ 15:24:38

    mi-a placut la nebunie ultima parte :
    „Când vroiam să răsuflu uşurat, BUM! Pot să leşin şi eu?” … ce noroc pe mine ca am intrat ,mai mult din prostie pentru ca nu aveam ce face pe inetrnet, sa vad daca ai mai postat ceva ……..nu stiu cate capitole mai sunt ….si sincer as dori ca fanficul sa cont. la nesfarsit ……abea astept urmatorul capitol ….sper ca va veni la fel de repede ca si acesta .

    Răspunde

  5. Ana
    dec. 31, 2010 @ 15:34:16

    Super tare ! Pot sa-ti spun ca te iubesc ?:)) 😛 Astept capitolul urmator, sa speram ca o sa apara la fel de repede sa si acesta :d. La multi ani !:)

    Răspunde

  6. mariana
    dec. 31, 2010 @ 16:57:03

    intru sa iti las mesaj….ce gasesc? cap.19….superb si neasteptat!
    La multi ani,…sa fi iubita!

    Răspunde

  7. ank
    dec. 31, 2010 @ 17:53:03

    ce dragut:)!!!
    nici nu ma asteptam..am intrat sa iti urez un an nou fericit:*!!si cand am vazut cap 19 am crezut k delirez :)).
    multumim ptr cadou:*
    Un an nou fericit:*

    Răspunde

  8. andravrabie
    dec. 31, 2010 @ 18:20:28

    superb cap , frate ce tare cum sa lesine el marele boss?:))
    sa primestii in noul an tot ce iti dorestii si sper la intri la ce faculatate vrei tu
    kisess and hugs!Andra

    Răspunde

  9. LavyCald
    dec. 31, 2010 @ 23:32:35

    La fel de surprinsä sunt si eu. 🙂 Intru pentru uräri si am surprizä, capitolul 19.
    Sä ai un An Nou fericit, Alexandra! Sänätate si dorinte implinite, ( si… 🙂 petrecere frumoasä ) aläturi de cei dragi!
    La multi ani, tuturor! Lavinia.

    Răspunde

  10. elyia(ramona)
    ian. 01, 2011 @ 03:48:51

    La Multi Ani in noul an. este ora 3.45 si eu tocmai am terminat de citit cele 2 capitole noi. 🙂 superbe.

    Multumesc pentru ele, Alexandra. inspirate si pline de emotii ca de obicei.

    Multa sanatate si succese.

    imbratisari calde

    Răspunde

  11. emma
    ian. 01, 2011 @ 14:25:35

    suuuuper capitolul…….
    sper ca si urmatoarele sa fie la fel de frumoase dak nu si mai frumoase si sa vina la fel de repede k asta….
    la multi ani !!! s ai parte de tot c iti doresti si sa ne uimesti si anul acesta cu ficurile tale reusite!!!!

    Răspunde

  12. Beatrice22
    ian. 01, 2011 @ 15:24:57

    Uuufff… plin de emotii ca de obicei… Ai un stil interesant de a tine cititorii in priza, in suspans, pana in ultima clipa…
    Bravo… un capitol bine realizat ca de fiecare data…
    Kisses… si BINEINTELES… astept next-ul cu nerabdare 🙂
    Un An Nou cat mai bun!!!

    Răspunde

  13. Who am i?
    ian. 01, 2011 @ 16:44:54

    genial capitol,nu ma asteptam ca marele Edward sa lesine…:))
    un an nou fericit in care sa primesti tot ce iti doresti!

    Răspunde

  14. Carro
    ian. 01, 2011 @ 20:57:27

    foare frumos…am inceput anul cu bine , se pare …:*

    Răspunde

  15. diana
    ian. 02, 2011 @ 00:40:20

    oau:X nu mi vine sa cred:))finalul este bestial:)) alt cuvant nu pot gasi:X.la multi ani si un an nou fericit!

    Răspunde

  16. ali.nna
    ian. 02, 2011 @ 12:59:21

    mamaaaaaaaaaaa ce mi-a placut capitolul astaaa:x
    spune-mi ca-l pui azi pe urmatorul

    Răspunde

  17. aly
    ian. 02, 2011 @ 15:33:58

    prea tare …
    ”Când vroiam să răsuflu uşurat, BUM! Pot să leşin şi eu?”
    mai ales sfr :X:X:
    spor la scris …
    La MULTI ANI !!!
    :*:*:*:

    Răspunde

  18. nicoleta
    ian. 02, 2011 @ 23:08:22

    Super tare ! Pot sa-ti spun ca te iubesc ? genial capitol,nu ma asteptam ca marele Edward sa lesine. Astept capitolul urmator, sa speram ca o sa apara la fel de repede sa si acesta . La multi ani !La MULTI ANI !

    Răspunde

  19. paula
    ian. 03, 2011 @ 09:56:05

    foarte tare, mai ales sfarsitul.
    foarte bine scris si relatata povestea celor doi.
    LA MULTI ANI!

    Răspunde

  20. rpattzandchristinesworld
    ian. 04, 2011 @ 10:53:25

    Binenteles ca Nu poti sa lesini Edward! ;))
    A fost foarte tare faza cu Pot sa lesin si eu?
    debeea astept cap 20 !!!

    Răspunde

  21. cezi
    ian. 04, 2011 @ 18:00:11

    pot sa lesin si eu?=))
    si sa ma trezesc cand urmatorul capitol e gata postat, ca sa nu ma mai chinuie asteptarea…

    Răspunde

  22. mariana
    ian. 08, 2011 @ 13:24:00

    as dori,….as dori,….as dori….inca o surpriza!

    Răspunde

  23. mihaela
    ian. 09, 2011 @ 21:40:27

    superb cap. pe cand urmatorul cap?spor la scris

    Răspunde

  24. adriana
    ian. 11, 2011 @ 20:08:35

    alexandraaa te rog pune capitolul ca mor aici.

    Răspunde

  25. mariana
    ian. 13, 2011 @ 07:10:21

    ai depazit 90000 de vizite….cred ca toti cauta cap. 20…:)(la mai multe!)

    Răspunde

  26. lexxaa
    ian. 14, 2011 @ 17:49:37

    knd mai postezi?

    Răspunde

    • Alexandra
      ian. 14, 2011 @ 20:48:34

      Cel mai probabil în vacanţa dintre semestre. Ştiţi şi voi cum e acum, luptăm pe ultima sută de metri să ne mai mărim mediile, meditaţii cât ne permite buzunarul, pregătiri, chestii, teme, proiecte.

      Răspunde

  27. mariana
    ian. 19, 2011 @ 20:19:13

    ah…..si cand este aceasta mult asteptata vacanta??

    Răspunde

  28. Alexa
    ian. 31, 2011 @ 11:51:54

    Te rog pune odata capitolu……please

    Răspunde

  29. dienuta1
    ian. 31, 2011 @ 20:40:13

    Cf?Mai scrii pana la urma? 😦
    Debea ASTEPT URMATORUL CAP!sI LA TEENAGE DREAM la fel!
    Plsss…..ANUNTA-NE SI PE NOI CE MAI FACI…

    Răspunde

  30. ada
    feb. 01, 2011 @ 18:44:05

    mai postezi??

    Răspunde

  31. butritadiana
    feb. 03, 2011 @ 19:53:00

    te rog pune mai repede cap

    Răspunde

  32. Fยb²♥Dคm๏n
    feb. 06, 2011 @ 00:15:01

    Cand apare next-ul?
    Sunt foarte nerabdatoare!
    App. poate tragi cu ochiul si pe blogul meu:”>

    Răspunde

  33. sonj
    feb. 06, 2011 @ 20:47:00

    alexandra te rugam da,ne un semn de viata.serios!!! eu abia ast sa citesc next,ul si a trecut asa de mult de cand nu ai mai postat . ne e dor de postarile tale :(( :-*

    Răspunde

  34. nicoleta
    feb. 06, 2011 @ 23:54:13

    eu tot mai astept …..e prea frumos ficul sa nu il astept cu nerabdare
    dar please te rog nu mai am rabdare nu te supi pe mine
    popiceiiiiiiiiiiiiiiiiiii

    Răspunde

  35. diana
    feb. 07, 2011 @ 23:41:48

    e super ficul tau. azi m-am apucat sa citesc si abia am putut sa imi dezlipesc ochii din ecran sa merg la masa :))

    Răspunde

  36. Soarele de la miezul noptii
    feb. 08, 2011 @ 22:07:24

    ce tare =))

    Răspunde

  37. Michelle
    feb. 10, 2011 @ 16:09:08

    imi place la nebunie ficul!! adica…toate :)) sunt originale si SUPER! Sper sa postezi cat mai curand 🙂
    kisses and hugs >:D< :X :*

    Răspunde

  38. Alexa
    feb. 15, 2011 @ 20:56:34

    Mai postezi???? Este asa de frumos fanficul tau … este chiar original !!! Si crede-ma ca asta inseamna ceva…
    Te rog baremi da-ne o veste ca mai postezi !!! Ne tii cu sufletul la gura de la Anul Nou iar acum este 15 februarie !!! ( trebuia sa postezi urmatorul capitol ieri ca un fel de cadou de Valentine’s Day ) ;)) ;))
    Sper sa te decizi sa ne mai dai si nou cate o veste si sper ca va fii una buna!!!
    XOXOXO

    Răspunde

  39. mary
    feb. 19, 2011 @ 14:37:59

    spor la scris stiu ca o sa aiba o continuare minunata

    Răspunde

  40. Flory
    feb. 19, 2011 @ 17:17:05

    Off Alexandra!!… Ne este foarteeeeeeeeeeeeeeeee dor de tn si urmatorul capitol…Sper sa ai o „criza de inspiratie” si sa ne uimesti ca de fiecare data. Oricum eu una te urmaresc zilnic…si sper sa iti mearga super bn in toate.
    Te astept cat mai curand cu cap. 20…atunci cand e gata.

    Bafta mare la toate!
    XOXO- Flory

    Răspunde

  41. anda
    feb. 25, 2011 @ 18:56:05

    ai intarziat atat de mult incat nu prea mai are nici un farmec…de ce nu mai traduci Teenage Dream?

    Răspunde

  42. ali.nna31
    mart. 04, 2011 @ 18:21:57

    te roggggg pune-l mai repedeee

    Răspunde

  43. LavyCald
    mart. 08, 2011 @ 18:02:11

    Alexandra , doar sä sti cä esti tot la „Favorites” si trec pe aici in fiecare zi . 😉 De cäteva ori !
    Sper sä fie totul in regulä cu tine.
    E timpul täu, alegerile tale. Eu iti doresc sä ai timp si pentru fic-uri ( pentru noi, stii tu 🙂 ) si sä alegi sä continui.
    Numai bine , cu pupici, Lavinia.

    Răspunde

  44. monkeyriri
    mart. 09, 2011 @ 10:21:23

    of…..ce faci ? nu mai postezi ? ……… poate reusesti sa postezi pana la vacanta de pasti ……… de ce nu ne dai doza noastra de heroina ……nu fumez , nu beau cafea , mai nou nici apa minerala nu mai beau ( doctorasule sper ca dormi iepureste) ca nu am voie …….viciul asta il am si eu , cititu’ , de ce nu imi faci si tu viata mai frumoasa ….
    Hai ma , ce nu’s eu copil cuminte( in majoritatea timpului )? Nu merit si eu macar bucuria asta:((…..

    XoXo RiRi

    P.S.- Spor la invatat , imi imaginez cat de greu e ….si sora mea e ca un titirez din cauza bacului ….da las’ ca trece …….Succesuri 😉 la scoala ……

    Răspunde

  45. luzzyy
    mart. 16, 2011 @ 18:22:59

    buna alexandra
    pe bune anda are dreptate
    ai intarziat atat de mult incat nu mai are farmec
    ar trebui sa te grabesti

    Răspunde

  46. isabela965o
    mart. 29, 2011 @ 21:15:25

    Iapiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii,a aflat.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: